Aşa cum poate aţi descoperit, sau sunteţi pe cale să descoperiţi,  îngrijirea unei persoane reprezintă un stil de viaţă. Vă implică pe dumneavoastră, pe cel îngrijit şi toate persoanele din jur, în special pe soțul/soţia dumneavoastră.

Cum vă simţiţi când situaţiile de viaţă par a vă priva de viaţa conjugală? Cum găsiţi timp liber pentru soţul/soţia dumneavoastră dacă cel îngrijit are nevoie de dumneavoastră pentru a supravieţui? Vă oferim unele sfaturi simple pentru a încerca să ţineţi vie căsătoria dumneavoastră. O căsătorie de succes este o bază bună pentru a duce o viaţă fericită. Aveţi grijă de ea, iar ’’ea’’ vă va ajuta să mergeţi mai departe.

Stabilirea priorităţilor este una dintre sarcinile cele mai dificile cu care este necesar să ne confruntăm atunci când suntem angajaţi în activitatea de îngrijire. Cum să faceţi să dedicaţi celui îngrijit, aflat în dificultate şi, în acelaşi timp, să dedicaţi timp şi pentru soţul/soţia dumneavoastră? Conform celor spuse de Cathy Hazzlerigg, de profesie instructor, căsătoria merită primele locuri între priorităţi. Un mod de a avea succes ȋn căsnicie este a vă angaja să fiţi onest şi să comunicaţi deschis. Cathy oferă o serie de sugestii utile în acest sens:

  • Vorbiţi la persoana întâi. În acest mod (“Mă simt”, “Aş vrea”, “Sunt îngrijorat”), vă asumaţi responsabilitatea a ceea ce simţiţi, a ceea ce doriţi şi a ceea ce aveţi nevoie. Vorbind la persoana întâi limitaţi pericolul de atribuire de vină (“Mă faci să mă simt rău!”), iar când sentimentul de vină este eliminat, ambii veţi comunica mai eficace.
  • Implicaţi-l pe soţul/soţia dumneavoastră în căutarea de soluţii adecvate, astfel dânsul/dânsa se va simţi implicat/ă în situaţie. A lucra împreună pentru a îmbunătăţi situaţia vă face să fiţi o echipă.
  • Fiţi determinat, hotărât. Stabiliţi şi clarificaţi ceea ce vreţi şi ceea ce v-ar plăcea. Nu contează cât de profund vă cunoaşte soţul/soţia dumneavoastră, nu va putea niciodată să vă citească gândurile.
  • Adoptaţi un mod de ascultare activă, de exemplu reflexiv. Ascultarea reflexivă ȋnseamnă ca dumneavoastră să repetaţi interlocutorului ceea ce tocmai v-a spus. Aceasta vă permite să vă asiguraţi că ceea ce aţi perceput este ceea ce efectiv doreşte celălalt să vă spună. Folosiţi fraze ca “Dacă am înţeles bine… ”, ’’Deci spuneai că…’’, ’’Tocmai ai spus că…’’ înainte de a răspunde. Vă va ajuta să limitaţi neînţelegerea.
  • Evitaţi reacţiile defensive. Repetaţi-vă: ’’Păstrează-ți calmul’’. Dacă simţiţi că sunteţi pe cale să asumaţi o atitudine defensivă, încearcaţi să cereţi soţului/soţiei să repete ce a spus. Dacă simţiţi că pierdeţi controlul, luaţi-vă timp şi propuneţi să vă întoarceţi altădată la subiect.
  • Gândiţi-vă la comunicare ca la un proces. Vorbiţi despre situaţie, acordaţi-vă timp pentru a vă organiza ideile, luaţi în considerare o potenţială soluţie, încearcaţi-o, apoi controlaţi-o. A fi conştienţi că soluţia justă există, elimină întotdeauna presiunea.
  • Puneţi-vă în locul celuilalt. A încerca să înţelegeţi cum se simte celălalt, vă va permite să comunicaţi într-un mod eficace şi să găsiţi soluţiile care funcţionează bine pentru amândoi.
  • Căutaţi soluţii adecvate fiecăruia dintre dumneavoastră, incluzându-vă pe dumneavoastră şi pe cel îngrijit. Toţi trebuie să se angajeze în a-şi aduce propria contribuţie şi nimeni nu trebuie să ia totul asupra lui.

 

Ca toate lucrurile frumoase ale vieţii, viaţa de cuplu presupune obligaţii, spune Cathy. Pentru a înţelege dacă vă implicaţi destul, încercaţi să citiţi punctele care urmează:

  • Asiguraţi-vă că încercaţi să răspundeţi nevoilor partenerului/ei. Întreabaţi-vă, “Ce fac pentru soţul/soţia meu/mea?”
  • Respectaţi-vă partenerul.
  • Cu cât veţi investi mai multă energie, cu atât mai solidă va fi căsătoria dumneavoastră.

Fiţi atent la semnalele de alarmă care ar putea cere intervenția unui profesionist:

  1. Simţiţi că pentru dumneavoastră a comunica este doar o pierdere de timp. Vă învârtiţi în jurul unei probleme, fără a ajunge vreodată la o soluţie.
  2. Vă luptaţi foarte mult pentru relaţia dumneavoastră, dar orice efort pare a fi în zadar. Pare că totul s-a sfârşit şi că dragostea s-a pierdut.
  3. Nu se mai discută, e numai linişte. Dacă percepeţi distanţă între dumneavoastră şi partenerul/partenera dumneavoastră, ar putea fi momentul să vă adresaţi unui profesionist.

Am rugat-o pe Jenny Henson, o îngrijitoare familială, să ne vorbească  despre modul în care rolul de îngrijitor a influenţat căsnicia dânsei. În cele ce urmează puteţi citi interviul nostru.

Caregiving.com: Spune-ne despre rolul tău de îngrijitoare. De cât timp eşti îngrijitoare? Cu ce fel de îngrijiri/asistenţă te ocupi?

Jenny: Sunt îngrijitoarea unchiului meu Pete, de 2 ani şi jumătate. Lucram ca asistentă medicală într-o secţie de geriatrie, dar apoi am ales să demisionez, pentru a-l putea îngriji pe unchiul meu. Acum mă ocup de… mers la bancă, plătitul facturilor, îl îmbrac, îi fac baie, îl bărbieresc, îi fac manichiura, pedichiura, fixez întâlnirile şi îl însoţesc la acestea. În fine, fac cam de TOATE.

Caregiving.com: Ce v-aţi spus, tu și soţul tău, înainte de alegerea de asuma rolul de îngrijitor? Aţi discutat împreună despre ce e de făcut, despre cine va trebui să se ocupe de aceasta, despre cum ai fi putut gestiona mai bine situaţia etc.? Dacă nu aţi făcut-o, ai fi preferat să o faceţi?

Jenny: O, da, am discutat despre asta. Mai mult decât crezi…confruntări lungi şi grele. Soţul meu a fost acela care a sugerat ideea de a-l lua pe unchiul meu să locuiască cu noi. Eu i-am răspuns că nu avea idee ce ar fi însemnat asta. El nu a mai fost niciodată în contact cu o persoană suferindă de Alzheimer până atunci şi nici măcar cu un om în vârstă. Mă ocup eu de toate îngrijirile lui Pete. Nu se simte în largul lui să fie ajutat de un bărbat: eu îl înţeleg şi nu am probleme. Danny, soţul meu, este o persoană extraordinară. Eu gătesc, iar el face curăţenie. Între timp, eu reuşesc chiar să-i fac baie lui Pete, să-i dau medicamentele etc. Dacă nu reuşesc la timp să șterg praful, o face el în locul meu. Îşi spală lenjeria în week-end, astfel eu trebuie să mă ocup numai de a mea şi de a lui Pete. El face cumpărăturile şi mă cheamă numai dacă are nevoie. Am încercat să-l duc pe Pete cu noi uneori. Un dezastru…îi place să scoată orice lucru de pe raft şi e prea mare pentru a-l face să stea în căruciorul de cumpărături. În fine, dacă şi când are nevoie de ceva, Danny încearcă să facă ce poate mai bine!

Caregiving.com: Care este schimbarea cea mai mare pe care căsătoria ta a trebuit să o înfrunte?
Jenny: Prima mare schimbare a privit intimitatea noastră. Este greu să fii romantic atunci când ai un radio portativ şi un monitor comunicând cu camera celui îngrijit şi tot ceea ce asculţi sunt zgomote nocturne ciudate. Ne-a trebuit ceva timp că ne obişnuim…chiar mai mult. S-a schimbat şi gradul nostru de libertate…posibilitatea de a merge oriunde şi în orice moment. Trăind singuri, aveam obiceiul să facem ceea ce voiam, când voiam.

Caregiving.com: Care a fost cea mai mare provocare? Şi cum te-ai comportat în acea situaţie?

Jenny: Pentru amândoi, provocarea ce a mai mare a fost suportarea reducerii libertăţii. Cum am reuşit…am gestionat câte puţin, zi după zi. Alternativa ar fi fost să o luăm razna, să ne luăm lumea-n cap (în alternativă, unul dintre noi ar fi sfârșit în America’s Most Wanted – faimos program american de televiziune, care trasează profilele celor mai căutaţi fugari di ţară, pentru a ajuta operaţiunile de găsire şi capturare). Ceea ce ne-a ajutat mai mult a fost să ne permitem , unul altuia, să ne menţinem spaţiile, să nu abandonăm pasiunile şi să continuăm să ducem o viaţă făcută din hobby şi interese. Uneori este greu să poţi împăca totul, dar încercăm să o facem. De exemplu, lui Danny îi place să creeze filme la computer şi când vrea să o facă, eu nu am nimic împotrivă. Uneori o face şi supraveghindu-l pe Pete,astfel că eu pot să mă întind puţin şi să mă bucur de o carte bună, pot să-mi acord puţin timp numai cu mine însămi, înainte de a merge la culcare. S-ar putea spune că negociem!

Caregiving.com: Ce ai învăţat despre căsătoria ta, despre soţul tău şi despre tine însăţi, având și rolul de îngrijitor?

Jenny: Am învăţat că, dacă sunt supărată pentru că Danny a cumpărat hârtie igienică roz şi nu albastră, nu e o nebunie…sunt numai epuizată de statul în casă. El a învăţat că, atunci când calcă pe pisică şi se înfurie, nu e vina pisicii…este doar epuizat de a sta închis în casă. Când ne supărăm unul pe celălalt, preferăm să nu vorbim până când nu ne calmăm. Am stat chiar şi trei zile fără a ne vorbi, pentru că nu voiam ca cineva să spună ceva ce nu ar fi vrut să spună cu adevărat.

Caregiving.com: Care sunt sugestiile pe care le-ai da îngrijitorilor familiali pentru a nu neglija căsătoria, chiar continuând să îngrijeşti pe cineva?

Jenny: Trebuie să-ţi dedici timp şi ţie… TREBUIE să o faci. Nu contează cât, este destul chiar şi să citeşti două pagini dintr-o carte care îţi place sau să bei o cană cu ceai. Important este ca timpul să fie numai pentru tine.

Trebuie să ajungi la un compromis şi să alegi să împarţi responsabilităţile. Dacă nu faci aşa, nu va funcționa nimic şi vor fi două persoane supărate şi cu resentimente. Danny şi cu mine am învăţat să ne dăm unul altuia propriile spaţii pentru a reuşi amândoi să mergem înainte, fără a ne pierde răbdarea. Înainte de toate însă, trebuie să fii dotat de un bun simţ al umorului şi totul va merge lin!

Crezi că e ușor să faci sex în timp ce pe fundal se aude vocea cuiva care te strigă: “Sueeeeeeee….eeeeeeee”? Îţi recomand să încerci de câteva ori!

 

Jenny are 47 de ani şi este un îngrijitor din Kentucky (S.U.A.). Îi place să citească, să croşeteze şi învaţă utilizarea programelor de grafică pentru computer (“încet dar sigur,” spune ea). Este pasionată de animale şi de conservarea bunurilor ambientale “nu mă ocup profund de asta.”

Cu acordul

CareGiving.com. We care for you. Vizitați site-ul…