Se estimează că un procent cuprins între 6% şi 10% (date Eurostat) dintre oamenii aflaţi ȋn câmpul muncii sunt de asemeni şi îngrijitori (13,5 – 22,5 mil. de persoane). Cum vă simţiţi ȋn acest rol? Deseori este ca şi cum ar trebui, în mod constant, să vă descurcaţi cu abilitate în cele două ocupaţii: cea pentru care sunteţi retribuit şi îngrijirea unei persoane. Nu uitaţi că munca este mult mai importantă, nu numai pentru câştigurile care provin din ea, dar şi pentru că favorizează propria bunăstare şi ţine vii relaţii sociale.

Ce puteţi face pentru a gestiona în paralel serviciul şi asistenţa unei persoane? Ca îngrijitor care lucrează veţi avea probabil nevoie de suport la locul de muncă, de la simplul acces la un telefon, care vă va permite să comunicaţi cu persoana de care aveţi grijă, la învoirile de la serviciu care vă vor da posibilitatea să vă ocupaţi de nevoile celui îngrijit, vizite medicale, internări etc.  Vestea bună este că unele legi vă vin în întâmpinare.

Drepturile îngrijitorului la locul de muncă

Drepturile îngrijitorului la locul de muncă se traduc prin:

  • Dreptul la flexibilitatea programului, mai ales în termeni de orar şi sediu;
  • Dreptul la învoiri sau concedii în caz de nevoie;
  • Dreptul la concedii, retribuite sau nu, pentru creșterea copilului;
  • Dreptul de a nu fi discriminat sau hărțuit;

Statutul muncii dumneavoastră poate afecta posibilitatea de a beneficia de aceste drepturi. De exemplu, dacă sunteţi liber profesionist, angajat pe termen scurt sau prin intermediul unei agenții de muncă, este posibil să nu puteţi beneficia de toate aceste drepturi. Dacă vă confruntaţi cu o astfel de problemă, este recomandat să cereţi sfatul cuiva expert în materie.

 

Un bun angajator

Pe lângă drepturile dumneavoastră legale, angajatorul poate veni în ajutor prin acordarea unui sprijin suplimentar. Termenii ajutorului vor fi indicați în contractul de muncă sau în politicile companiei. De exemplu, aţi putea avea posibilitatea să beneficiaţi de concedii, retribuite sau nu, pentru a putea acoperi perioadele de îngrijire intensivă.

Dacă vă gândiţi să renunțaţi la serviciu, o perioadă de pauză vă va ajuta să păstraţi opțiunile deschise, asigurându-vă că vă puteţi întoarce în orice moment și păstra contactul cu lumea muncii. Unii angajatori oferă pauze sau concedii plătite ori nu, de multe ori după o anumită vechime ȋn muncă cu ei. Verificaţi, așadar, politica organizației unde sunteţi angajat pentru a vedea dacă puteţi beneficia sau nu de aceste drepturi. De multe ori, ajutorul de care aveţi nevoie este un simplu acces la un telefon sau câteva informații și consiliere.

Cu acordul

CARERS UK – The voice of carers.Vizitați site-ul…